Apa de acvariu

Pestii si plantele se impart in trei mari categorii: pesti de apa dulce, pesti de apa salmastra si pesti de apa sarata (marini), insa noi nu vom trata decat pestii de apa dulce in acest articol. De cele mai multe ori, apa de la robinet nu este propice dezvoltarii mediului din acvariu, deci implicit al pestilor si al plantelor. Din aceaasta cauza, in functie de necesitati, se porcedeaza la dedurizare (scadearea duritatii apei), durizare (cresterea duritaii apei), decantare (se lasa apa cel putin 24 de ore in vase neacoperite pentru eliminarea surplusului de clor din apa de robinet), etc. Se mai pot intrebuinta si alte surse de apa pentru acvariu, cum ar fi: apa de ploaie sau apa rezultata din topirea zapezii, insa trebuie avut grija ca zona de colectare sa fie o zona cu aer putin poluat. De asemenea, mai poate fi folosita apa colectata din rauri si lacuri, dar ea trebuie tratata inainte de folosire, pentru a preintampina introducerea daunatorilor (paraziti, microorganisme sau alge) in acvariu.

Pentru a putea creste pesti si plante ornamentale intr-un acvariu, trebuie sa tinem cont de trei proprietati fizice ale apei: temperatura, culoare si miros.

Temperatura apei din acvariu depinde in mare masura de temperatura ambientului inconjurator (camera unde este amplasat), crescand sau scazand odata cu aceasta. Atat plantele, cat si pestii, au anumite necesitati termice in functie de zona climaterica de unde provin, ele putad fi asigurate cu ajutorul incalzitorului (simplu sau cu termostat) si fiind masurata cu termometre speciale, amplasate in interiorul acavariului (termometru classic) sau pe peretele acestuia (termometru digital). Eu unul, va recomand incalzitorul cu termostat, pe langa faptul ca este mai practic, el este cel mai in masura sa va asigure o temperatura constanta in acvariu, stiindu-se faptul ca variatiile de temperatura sunt daunatoare atat pestilor cat si plantelor. De asemenea, se stie faptul ca apa nu este un conducator termic bun, cu cat acavariul este mai mic, implicit masa de apa este mai mica, cu atat se va raci mai usor, fapt pentru care va recomand ca acvariu sa fie acoperit (sa aiba capat).

Culoarea apei este si ea un factor important in fericirea pestilor tai din acvariu. In functie de provenienta pestilor, culoarea apei se modifica. De exemplu: daca pestisorul provine din apele unor rauri curate, el are nevoie de o apa cristalina, curata, proapata (cea mai apropiata de aceste conditii este apa de robinet, dedurizata sau amestecata in unele cazuri cu apa distilata), daca pestisorul provine din apa statatoare (continut mare in substante de natura organica), el va prefera apa usor colorata in galben-brun (se poate optine prin filtrarea ei printr-un strat de turba) sau verzuie (se poate obtine prin adaugarea catorva picaturi de tripaflavin, substanta ce are si actiuni terapeutice in anumite boli). Desi pestii au aceste necesitati, trebuie mentionat faptul ca atunci cand apa capata o culoare verde-inchis (o inmultire excesiva a algelor verzi) sau cea albicioasa sau laptoasa (o inmultire a unor microorganisme precum infusoria sau rotatoria, ori o incorecta spalare a substratului din acvariu), trebuiesc luate masuri urgente pentru a elimina aceste neajunsuri ce pot dauna pestilor. Mai trebuie mentionat faptul ca, culoarea bruna a apei indica o apa acida (acidifiata). Toate aceste neajunsuri se pot corecta printr-o schimbare partiala de apa, sau printr-o tratare chimica a apei. In cazul apei verde-inchisa, se procedeaza la o schimbare partiala de apa si/sau tratare cu sunbstante chimice ce omoara si inhiba dezvolatrea algelor. In cazul inmultirii microorganismelor sau spalarii necorespunzatoare a substratului, se va proceda la o sifonare (implica si un schimb de apa partial) a solului, pentru indepartarea resturilor organice din sol si spalarea filtrului. In cazul apei brune, se va proceda la o schimbare partiala de apa sau la adaugarea unor substante de scadere a aciditatii.

Toata lumea stie ca apa este inodora, insa in cazul acvaristicii, de foarte multe ori, apa capata miros. Din cauza acumularilor de substante organice in descompunerile din acvariu, apa acapata un miros puternic de putrefactie, din motivul gazelor rezultate (metan, hidrogen sulfurat, amoniac, etc.). De aceea, se recomanda schimbarea (partiala) de apa periodic, la intervale nu mai mari de doua saptamani.

Ce puteti face in cazul in care observati ca apa a capatat un miros urat? Se va proceda la intensificarea aerisiri apei si la filtrea apei din acvariu cu un filtru cu carbune hidrofil (i se mai spune uzual si carbune activ). Carbunele hidrofil se gaseste in comert sub mai multe forme (granule de carbune sau burete imbibat cu carbune) si are rolul de a absorbi atat gazele toxice eliberate in apa, cat si mirosul neplacut al acesteia. Trebuie mentionat ca buretele imbibat cu carbune se schimba la interval de circa o luna, maxim o luna jumate si carbunele hidrofil sub forma de granule la circa trei luni.

Daca proprietatile fizice sunt usor de observat, ei bine nu se poate spune acelasi lucru despre proprietatile chimice ale apei din acvariu.

Dupa cum bine stim cu totii, fara oxigen nu exista viata, dar de unde oxigen in apa, si cu atat mai mult in acvariu? In natura oxigenul solvit din apa, apare ca rezultat al fotosintezei plantelor acvatice pe de o parte, iar pe de alta parte, ca rezultat al valurilor, vantului sau al ploilor (agitarea apei duce la cresterea continutului de oxigen solvit al acesteia. Ca si in cazul naturii, in acvariu exista doua surse de oxigen, una este fotosinteza platelor acvatice (ce consuma dioxidul de carbon din apa si elibereaza oxigen) si a doua este instalatia de aerisire, ce produce agitaia apei din acvariu. In ultima vrem s-a reiterat ideea cum ca aerarea cu ajutorul valurilor facute de un filtru, ce se afla foarte aproape de suprafata apei este multa mai eficienta decat cea facuta de pompa de aer. Nu are sens sa va pun cum se calculeaza continutul de oxigen solvit din apa si cat contine un litru de apa, insa am sa va spun ca temperatura si cantitatea de oxigen din apa sunt interdependente, ca cu cat temperatura este mai mare, cu atat scade si continutul de oxigen din apa si invers.

10 grade Celsius	11,25 mg de oxgen solvit/litru
15 grade Celsius	10,06 mg/litru
20 grade Celsius	9,09 mg/litru
25 grade Celsius	8,26 mg/litru
30 grade Celsius	7,52 mg/litru

De regula, acvarofilii recomanda o cantitate de 5-8 mg/litru de oxigen solvit. Oxigenul consumat este inlocuit cu ajutorul filtrului cum am spus mai sus sau instalatiei de aerare, insa trebuie avut in vedere ca o pulverizare fina a bulelor de aer inbogateste apa cu 3,3 mg/litru, in timp ce una cu bule mari cu 1,5 mg/litru. Bine, bine, dar o sa a intrebati cum puteti determina cantitatea de oxigen solvit din apa? Ca si in cazurile precedente si in cele ce vor urma exista o rezolvarea reativ simpla, exista in comert truse speciale pentru determinarea acestuia si de asemenea si substate care sa imbogateasca continutul de oxigen solvit al acvariului dumneavostra, sau printr-o simpla observare a pestilor, de regula daca pesti stau la suprafat apei si respira anevois atunci trebuie obligatoriu sa interveniti (atentie exista si specii care traies in apele superioare in mod obisnuit).

Ce este duritatea apei? Aveti drepatate, am vorbit intr-un parafgaf mai sus, desprea ea insa nu am precizat ce semnifica ea. Duritatea generala a apei este concentratia de saruri de calciu (Ca) si magneziu (Mg) dizolvatate in apa si se masoara in grade de duritate. Exista mai multe sisteme de masurare:

– grade frantuzesti (dTH) = 10 mg/l de carbonat de calciu (CaCO3);
– grade englezesti (dGH) si nemtesti (dDH) = 10 mg/l de oxid de calciu (CaO),insa in acavaristica se lucreaza cu cele germane. Dupa cum am mai spus, nu vreau sa intru in amanunte, drept urmare am sa trec la o clasificare a tipurilor de apa in functie de duritate:

– apa foarte moale = maximum 4 dGH;
– apa moale = 4-8 dGH;
– apa medie = 8-12 dGH;
– apa dura = 12-20 dGH;
– apa foarte dura = peste 20 dGH

Ce este peste aceasta valoare nu ne mai intereseza, pentru ca majoritatea pestilor nu suporta duritati mai mari. Duritatea carbonatilor (sau temporara) se refera numai la prezenta carbonatilor si bicarbonatilor, nu si la calciu si/sau magneziu. Variaza in functie de bioxidul de carbon (CO2) dizolvat in apa. Se masoara in:
– grade frantuzesti (dTAC);
– grade englezesti/nemtesti (dKH).
Cele mai multe kituri de masurare a duritatii carbonatilor exprima dKH. Aceasta duritate se poate scadea printr-o manevra simpla, si anume prin fierbere. Ca si in cazul duritatii generale, se masoara cu ajutorul testelor speciale din comert si se ajunteaza cu substante chimice ce la gasiti in megazinele specializate.

Ce este pH-ul apei? O alta intrebare legata de chimia apei de acvariu si nici prin cap nu iti trecea la ora de chimie ca o sa iti trebuiasca vreodata sa stii ce este ala pH. Pe scurt pH-ul indica prezenta inonilor de hidrogen (H+) in apa. Se masoara pe o scara de la 1 (mediu acid) la 14 (mediu bazic sau alcalin), iar valoarea 7 indica un mediu neutru. Nu am sa va umplu capul cu reactiile care au loc si am sa va spun ca in acvaristica se lucreaza cu valori cuprinse intre 5 si 9, ce este sub 5 sau peste 9 sunt cazuri rarisime, ele fiind toxice pentru majoritatea pestilor. Intr-un acariu, valoarea pH-ului nu ramane constanta ci se modifica tot timpul, in functie de procesele biologice care au loc in acvariu. Iata o incercare de clasificare a tipurilor de apa, in functie de pH:

– apa foarte acida < 5,5

– apa acida = 5,5-6,5 pH

– apa slab acida = 6,5 – 7

– apa neutra = 7

– apa slab alcalina (bazica) = 7 -7,5

-apa alcalina =7,5 – 8

-apa foarte alcalina = 8-9

Desi pH-ul apei din acvariu este foarte important asta nu insemna ca trebuie sa il masuram zilnic, insa trebuie avut in vedere cateva indicii ce ne-ar putea duce cu gandul ca s-a modificat pH-ul. Aceste mici indicii sunt: agitatia pestilor (pont: nu te apropia de bazin, studiazai de la distanta), palirea culorilor corpului lor, ingalbenirea plantelor si nu in ultimul rand, schimbarea culorii apei. Testarea pH-ului se face cu teste de pH, iar modificarea lui cu substante de crestere sau micsorare in functie de nevoi. In lipsa unui test pentru pH, se poate folosi unul pentru KH. Duritatea carbonatilor (KH) stabilizeaza valoarea pH-ului. Procesele de degradare biologica si consumul de bioxid de carbon de catre plante afacteaza deseori capacitatea de tamponare a apei (valoarea KH). O valoare scazuta a KH duce la variatii puternice ale pH-ului (acidifierea apei). In acvariile noastre, o valoare a KH intre 5 si 10 dKH asigura un pH stabil si o crestere viguroasa a plantelor.

Acesti trei parametri Gh, pH si Kh sunt indetedependenti nu incercti sa faci experimente pe seama lordaca nu aveti experienta. Daca se modifica unul automat il modifici mai mult sau mai putin si pe celalalt. Sa presupunem ca ai nevoie de o apa mai acida, cum poti face aceasta cresterea a aciditati fara sa bulversezi acvariul. Ai doua variante poti introduce CO2 in apa cu ajutorl unei instalatii de fertilizare din comert sau poti introduce o bututuga ce va elibera in timp achizi humici in apa. Prin introducerea de CO2 si in urma unor reactii chimice, nu intru in detalii, se va forma acid carbonic astfel va creste aciditatea apei din acvariu, insa dupa cum spuneam si mai sus, atentie mare metoda cu CO2 atrege dupa sine scaderea Kh-ului.

Pentru cresterea Gh-ului puteti apela la CaCO3, mai exact puneti o jumate de lingurita la 100 de litri de apa, substanta o puteti procura din farmacie, dejavantajul consta in faptul ca va creste si Kh-ul apei cu cel putin 1 grad. in ceea ce priveste scaderea Gh-ului este ceva mai problematica necesitand o intalatie de osmaza inversa sau prin adaugare de apa distilata. Kh-ul se poate creste prin adaugarea de o lingurita de bicarbonat de sodiu (NaHCO3) la o suta de litri de apa.

O alta problema cu care ne confruntam destul de des legata de calitatea apei este prezenta sau lipsa acizilor taninici si a subtantelor humice. Ei pot fi benefici pestilor si plantelor, insa pot avea si actiuni distructive asupra lor. In apele naturale provin din frunzele cazute din copaci, scoarta sau radacinile acestora si sunt caracteristice apelor tropicale cu vegetatie luxurianta. Acizii humici, cat si cei taninici actioneaza in acelasi mod ca si rstul acizilor, adica precipita proteinele din solutiile neutre sau acide, formand compusi insolubili. Aceste substante, la unele specii de pesti au efect benefic, adica ii protejeaza de anumite bacterii la care sunt sensibili, drept urmare nu este bine sa lipseasca din acvariu aceste substante (trebuie avut in vedere zona de provenienta a pestelui, de ex. Amazon). Aceste substante nu apar in bazin de la sine si trebuiesc adaugate (se gasesc in comert), insa trebuie avut grija san nu fie in exces, pentru ca pot deveni daunatoare. In cazul in care apa contine in exces acizi humici si taninici spermatozoizii isi pierd mobilitatea, membranele icrelor se ingroasa, lucru care ar putea aduce la nefecundarea lor si prin urmare, esuarea procesului de reproducere. In cazul in care ati pus prea multa substanta, puneti in functiune filtrul cu carbune hidrofil pentru eliminarea acestora si adaugati in apa solutii ce contin vitamina B, pentru eliminarea factorul de stres (ele de regula au si actiuni terapeturice asupra tegumentului pestilor).

In acvariu pot ajunge accidental sau din nestinta substante toxice, lucru care duce la otravirea pestilor si implicit la moartea lor. Iata cateva simptome pe care le manifesta pestii in caz de otravire: lipsa poftei de mancare, stare depresiva de indifereta sau agitate, frica excesiva. Una din cele mai frecvente substante cu care se confrunta acvaritul este clorul gazos, ea ajunge in acvariu odata cu schimburile de apa, din cauza faptului ca pentru dezinfectarea apei pe care o bem si noi se foloseste clor in stare gazoasa (0,25 mg/l). In momentul iesiri din robinet, apa contine 0,1 mg/l de clor, iar aceasta doza poate fi fatala petru majoritatea speciilor de pesti, daca acvariul nu este amenajat cu plante si sol (in cazul in care are atat plante cat si sol, doza trebuie sa fie mai mare). Pentru a elimina clorul, sunt mai multe posibilitati: una ar fi fierberea apei, insa in cazul bazinelor mari este destul de dificil de realizat, o alta posibilitate este lasarea apei la decantat in recipiente neacoperite (agitate apa inainte de utilizare pentru a desprinde bulele de clor gazos ce se depun pe pereti vasului), se mai pot folosi si substante speciale ce se gasesc in comert insa unii acvariti nu le recomanda (folosirea lor creste cantitatea de sulf din apa).

O alta substanta ce poate provoca otravirea pestilor si are ca sursa apa de robinet sunt compusii fenolici. Acesti compusi sunt folositi la etanseizarea conductelor de apa si sunt foarte toxici, este suficient 0,1 mg/l de clorfenol si va putei lua adio de pestisorii dumneavoastra. Din fericire, astfel de cazuri sunt rare, ele se intalnesc mult mai fecvet atunci cand se foloseste apa de rau, datorita deversarilor accidentale sau intetionate ale frabricilor.

De asemenea, trebuie avuta in vedere existenta acvariului, atunci cand vreti sa folositi insecticide sau pesticide, ele putand ajunge in apa acvariului prin intermediul instalatiei de aerare. Pestii pot muri si daca consuma hrana vie ce a fost supusa la insescticide sau a intrat in contact cu pesticidele plantelor. O alta substanta otravitoare poate fi nicotina, care intr-o concentratie de 10 mg/l provoaca moartea pestilor (nicotina poate ajunge prin intermediul instalatiei de aerare in acvariu, fum de tigara si nu numai).

O alata sursa de toxicitate cu care se confrunta frecvent acvaristul este amoniacul (NH4) rezultat in urma descompunerii reziduurilor de materie organica din acvariu. Bacteriile Nitrosomonas descompun la randul lor amoniacul in nitriti (NO2-) care sunt mai toxici decat amoniacul, insa ciclul nu se opreste aici, si nitriti sunt oxidati la nitrati (NO3-), deasemea toxici si ei,astfel avem trei substante toxice concomitent in acvariu. Desi nitratii au si rol de ingrasamant pentru plantele acvatice, ei nu sunt consumati in totalitate, drept urmare se rocamanda la cel mult doua saptamani un schimb partial de apa, eu il recomand saptamanal (pana la 25-30 % din volumul bazinului).

Cilul amoniacului (NH4) in acvariu

Cu o toxicitate la fel de mare sunt sarurile unor metale. Am sa incerc sa va fac o clasificare in functie de toxicitatea lor: extrem de toxice sunt cuprul, zincul, argintul si mercurul; toxice sunt plumbul, nichelul, cromul trivalent, staniul, cadmiul; mai putin toxice sunt fierul, cromul hexavalent, manganul, cobaltul, litiul; si netoxice sunt: calciul, magneziu, sodiul, potasiul, bariul si strontiul. De exemplu, 2 mg/l de sulfat de cupru provoaca moartea pestilor in circa 20 de ore. Trebuie sa tineti cont ca apa cu care umpleti acvariul sa nu provina din cazane de baie (boiler)-aceste bazine sunt facute de regula din aliaje de cupru sau cositor.

Cu siguranta ati auzit pareri pro si contra referitor la folosirea sarii de bucatarie in acvaristica. Intr-adevar, mai toti acvarofilii o recomanda si iata si cateva sfaturi referitoare la aceasta problema. Se dozeaza o lingurita la 10-15 litri de apa (acvavarifilii nu s-au decis care ar fi concentratia optima), insa trebuie sa aveti in vedere speciile de pesti ce sunt gazduite de acvariul dumneavostra. In ce sens? Daca aveti in acvariu ciclide, sarea nu este recomandata deoarece ei iubesc apa acida, lipsita de saruri (la pestii ce au nevoie de un mediu acid evitati folosirea sarii de bucatarie), daca aveti spre exemplu Molly, aceasta specie are nevoie de sare (de preferat ca atunci cand luati o asemenea hotarare sa va informati despre zona de provenienta a speciilor din acvariu dumneavoastra). Nu se foloseste sarea fina din comert, ci cea gema, care este recomandata la muraturi. De asemenea, nu se pune ca atare in apa, ci se face o solutie prin fierbere, dupa care se lasa la racit si se toarna doar solutia, avand grija ca impuritatile sa ramana pe fundul vasului de fierbere (sarea gema contine multe impuritati). Desi este recomandata sarea de bucatarie,are atat avantaje cat si dezavantaje:

Avantaje:
– opreste dezvoltarea excesiva a bacteriilor implicate in ciclul azotului, reduce si chiar elimina toxicitatea provocata de nitriti;
– opreste dezvoltarea si/sau omoara unii paraziti periculosi;
– intretine mucusul natural al pestilor, ferindu-i astfel de unele boli;
– reduce pH-ul;
– inhiba dezvoltarea exagerata a unor alge microscopice.
Dezavantaje:
– inhiba dezvoltarea multor plante;
– daca este folosita mult timp poate sa arda branhiile unor specii, provocandu-le slabirea, apoi moartea;
– multe saruri alaturate in mod natural sarii de bucatarie sunt toxice si pot produce moartea pestilor.
Daca tot ce v-am spus pana acum v-a speriat, tin sa va spun ca este doar inceputul. Nu vreau sa va sperii, insa trebuie sa constientizam ca atat pestii cat si plantele din acvariul duneavoastra au viata. Daca nu va simtiti in stare, mai bine renuntati la prezenta acvariului in casa dumneavoastra sau angajati un specialist.